Drapelul Noii Zeelande este albastru, cu steagul Regatului Unit în cadranul din stânga sus şi patru stele de culoare roşie cu cinci colţuri înconjurate de un contur alb centrate în jumătatea exterioară a pavilionului. Stelele reprezintă constelaţia Crucea Sudului.
Drapelul Australiei este tot albastru, având în colţul din stânga sus drapelul Regatului Unit, iar sub el, Steaua Comunităţii Naţiunilor care este de culoare albă şi are şapte colţuri.
Drapelul Marii Britanii apare pe steagurile mai multor colonii, teritorii sau chiar foste dependenţe ale statului, printre care se numără Australia, Noua Zeelandă, Niue, Fiji, Tuvalu şi Insulele Pitcairn.